Kona N Line - design sportiv si progresist
Kona va fi disponibil, in premiera, in versiunea N Line, care pune accent pe placerea de a conduce si pe impactul emotional asupra conducatorului auto.
In comparatie cu versiunea standard, aspectul dinamic al modelului este amplificat de bara frontala, care se conecteaza armonios cu pasajele rotilor disponibile in culoarea caroseriei. Elementele decorative, prezente pe prizele de aer laterale, contribuie la imbunatatirea performantelor aerodinamice. Alura atletica este completata de bara spate - care incorporeaza un difuzor aerodinamic de mari dimensiuni disponibil intr-o culoare contrastanta - precum si de toba de esapament cu dubla evacuare. In plus, Kona N Line beneficiaza de praguri si bandouri laterale in culoarea caroseriei, dar si de jante de 18 inchi cu design dedicat.
Interiorul este disponibil cu un pachet dedicat echiparii N Line, cu scaune din material textil, din piele sau din piele de caprioara, in negru monocrom. In plus, accentele de culoare rosie, pedalele cu insertii metalice, schimbatorul de viteze si scaunele personalizate cu logo-ul “N” contribuie la aspectul sportiv.
Noul Kona - design rafinat, contemporan
Cu un aspect progresist, Kona a devenit un simbol in segmentul din care face parte. Actualizarile de design adauga noului model un aer rafinat, contemporan.
Noul Kona dispune de dimensiuni generoase (cu 40 mm mai lung decat varianta anterioara), dar si de o silueta cu linii ascutite care confera modelului un aspect mai elegant. Partea frontala se remarca prin alura sportiva, care este amplificata de designul remarcabil al bandourilor. Luminile de zi (DRL) cu LED adauga un aer high-tech, in timp ce caracterul impunator este reliefat de bara frontala redesenata. Designul actualizat al partii din spate este evidentiat de grafica orizontala a stopurilor, dar si de bara spate. Toate acestea sunt completate de jantele de 16 inchi preluate de la predecesor, dar si de cele de 17 inchi si de 18 inchi, care au fost actualizate.
Clientii pot alege intre 10 culori de caroserie, dintre care cinci nou introduse - Surfy Blue, Dive in Jeju, Ignite Flame, Cyber Grey si Misty Jungle, care pot fi combinate cu plafonul, dar si cu oglinzile disponibile in aceeasi nuanta - Phantom Black.
Culori caroserie - noile Kona & Kona N Line:
Habitaclul robust, dar rafinat completeaza designul exterior, pentru a atrage clientii cu un stil de viata activ. Consola centrala este individualizata in designul general al bordului, pentru a sublinia dispunerea in plan orizontal. Senzatia de spatialitate este amplificata de instrumentarul de bord cu dimensiuni generoase. Pentru sporirea confortului, Kona dispune acum de frana de parcare actionata electric.
Optiunile de tapiterie pentru scaune includ:
Tehnologie si conectivitate
Noul Kona este echipat cu sisteme actualizate de tehnologie si de conectivitate. Pentru mai multa eleganta, instrumentarul de bord si display-ul central au fost integrate in doua ecrane de 10,25 inchi (display-ul central este disponibil optional in versiunea de 10.25 inchi). De asemenea, ecranul central include functia de divizare, pentru a permite efectuarea mai multor comenzi in acelasi timp, inclusiv conexiuni Bluetooth.
Cea mai recenta versiune a aplicatiei Bluelink include functii precum Last Mile Navigation, Connected Routing, Live Parking Information, dar si multe altele. De asemenea, clientii pot avea un profil de utilizator personalizat, cu posibilitatea de a fi transferat catre alte vehicule ale gamei Hyundai, care sunt dotate cu aceleasi caracteristici. Functia Last Mile Navigation ofera informatii despre traseul complet pana la destinatie, chiar si dupa ce autovehiculul a fost parcat, folosind tehnologia AR sau Google Maps. Connected Routing este sistemul de navigatie Hyundai bazat pe mediul cloud. Live Parking Information ofera utilizatorilor informatii in timp real despre disponibilitatea locurilor de parcare din apropiere, dar si despre preturile acestora. In plus, functia Free Text Search permite introducerea adreselor sau a punctelor de interes.
Noul Kona este dotat si cu sistem de recunoastere vocala, care permite conducatorului auto sa controleze vocal functii utilizate frecvent atunci cand se afla la volan - pornirea climatizarii, incalzirea lunetelor, a oglinzilor laterale, a volanului etc.
Cu ajutorul Apple CarPlay si Android Auto, disponibile acum wireless, functiile smartphone-urilor cu sistem de operare iOS sau Android pot fi afisate pe ecranul central al autovehiculului, care a fost marit de la 7 la 8 inchi, in comparatie cu predecesorul.
Setari avansate de siguranta si de asistenta la condus
Pachetul Hyundai SmartSense integreaza cele mai recente tehnologii pentru siguranta. Smart Cruise Control (SCC) a fost actualizat pentru a include functia Stop and Go. Sistemul de monitorizare a unghiului mort (BCA), disponibil in combinatie cu transmisia cu dublu ambreiaj, utilizeaza senzorii radar pentru a monitoriza zonele laterale spate ale autovehiculului, iar in cazul in care este detectat un alt vehicul, un semnal de alerta este afisat in retrovizoarele exterioare si, in plus, este activata frana.
Modelul este echipat in premiera cu sistemul de avertizare la deplasarea autovehiculului din fata (LDVA), care atentioneaza conducatorul auto atunci cand vehiculul din fata incepe sa se deplaseze, in cazul in care conducatorul auto reactioneaza cu intarziere. O alta functie noua, sistemul de asistenta la mentinerea benzii de rulare (LFA) corecteaza automat directia autovehiculului.
O alta caracteristica actualizata este sistemul de asistenta la coliziune frontala (FCA) cu detectarea pietonilor si mai nou, optional, si a ciclistilor. Pentru a detecta mai bine potentialele coliziuni, FCA utilizeaza un senzor in plus fata de camera. Acest lucru mareste intervalul de detectare si tipurile de tinte care pot fi detectate, asigurand functionarea sistemului chiar si in conditii meteorologice nefavorabile. In cazul in care este detectata o potentiala coliziune, iar conducatorul auto nu reactioneaza la timp, sistemul actioneaza automat frana. In plus, FCA este disponibil acum in echiparea standard (versiunea care foloseste doar camera), inclusiv cu detectarea pietonilor.
In premiera pentru Kona este disponibil si sistemul de avertizare pentru evitarea unei coliziuni la deplasarea in marsarier (RCCA), care avertizeaza sonor - in cazul in care exista un risc de coliziune in timpul deplasarii in marsarier - si actioneaza franele. Sistemul de alerta pentru ocupare locurilor din spate (RSA) monitorizeaza locurile din spate si avertizeaza conducatorul auto la plecare daca sunt ocupate. Sistemul de asistenta pentru iesirea in siguranta (SEW) este destinat in principal protectiei copiilor. Cu ajutorul functiei inteligente de avertizare asupra vitezei limita (ISLW), semnele de circulatie sunt recunoscute imediat, iar informatiile sunt afisate atat pe ecranul sistemului de navigatie, cat si pe instrumentarul de bord. In plus, noul Kona este acum disponibil cu e-Call, o caracteristica care alerteaza automat serviciile de urgenta, daca airbagurile sunt activate sau atunci cand butonul e-Call este actionat.
Caracteristici de siguranta activa Hyundai SmartSense:
• Sistem de monitorizare a unghiului mort (BCA) [Nou];
• Sistem de avertizare pentru evitarea unei coliziuni la deplasarea in marsarier (RCCA) [Nou];
• Smart Cruise Control (SCC) - a fost actualizat pentru a include functia Stop&Go [Nou];
• Sistem de avertizare la deplasarea autovehiculului din fata (LDVA) [Nou];
• Sistem de asistenta la mentinerea benzii de rulare (LFA) [Nou];
• Functie inteligenta de avertizare asupra vitezei limita (ISLW) [Nou];
• Sistem de asistenta pentru iesirea in siguranta (SEW) [Nou];
• Sistem de alerta pentru ocupare locurilor din spate (RSA) [Nou];
• Sistem de asistenta la coliziunile frontale (FCA) – [Nou] acum cu detectare ciclisti.
Alte caracteristici de siguranta:
Confort si spatialitate
O serie de noi caracteristici sunt disponibile pentru o calatorie mai confortabila. Atat conducatorul auto, cat si pasagerul din dreapta pot ajusta inaltimea scaunelor, pentru o pozitie optima in timpul deplasarii. In plus, pasagerii din spate beneficiaza de scaune incalzite si de conectivitate USB.
Noi optiuni de propulsie
Varful de gama este motorul „Smartstream” T-GDi de 1,6 l cu transmise cu dublu ambreiaj in 7 trepte si 198 CP, fiind disponibil cu tractiune 4x2 sau 4x4.
In premiera, Hyundai Kona este disponibil cu tehnologia mild hybrid de 48 V. Motorul diesel „Smartstream” de 1,6 litri, 136 CP dispune, in echiparea standard, de sistemul mild hybrid de 48 V. Acesta poate fi cuplat la transmisia manuala inteligenta cu sase trepte sau cu dublu ambreiaj cu sapte trepte si este disponibil optional cu tractiune integrala. In plus, pentru eficienta consumului, versiunea T-GDi de 1,0 litri si 120 CP poate fi echipata optional cu sistemul mild hybrid de 48 V, cuplat la o transmisie manuala inteligenta (iMT) cu sase trepte.
iMT decupleaza motorul de la transmisie dupa ce conducatorul auto elibereaza pedala de acceleratie si permite autovehiculului sa ruleze liber, pentru eficienta consumului de combustibil. Mild Hybrid Starter Generator asista motorul termic la plecare, compensand cu necesarul de cuplu motor si de putere.
Atunci cand nu este echipata cu sistemul mild hybrid de 48 V, versiunea „Smartstream” de 1,0 litri T-GDi poate fi asociata unei transmisii cu dublu ambreiaj cu 7 trepte sau transmisiei manuale cu 6 trepte.
Noul Kona Hybrid
Versiunea hybrid – care este echipata cu un motor pe benzina de 1,6 litri GDi combinat cu un propulsor electric de 32 kW, alimentat cu o baterie litiu-ion polimer de 1,56 kWh – ofera 141 CP, fiind disponibila cu tractiune 4x2, dar si cu transmisie cu dublu ambreiaj in 6 trepte.